NewsStiri Locale

VIDEO ACCIDENT la Roșiorii de Vede. O maşină a fost lovită de tren.

UPDATE :Doi angajati ai unei unei cunoscute firme de protectie si interventie au fost, victimele unui accident produs in aceasta dimineata la trecerea peste calea ferata intre cele doua statii Rosiori Nord si Rosiori Est.

Desi trecerea este semnalizata cu indicator, fara bariere, conducatorul auto nu a observat trenul de calatori care lovit autoturismul in plin si l-a tarat aproximativ 100 de metri pe calea ferata. A fost nevoie de interventia pompierilor cu echipaje de descarcerare pentru a scoate cele doua victime dintre fiarele masinii.

Un autoturism Logan   a fost lovit de trenul personal Regiotrans 14152, care se deplasa dinspre Turnu-Măgurele spre Roșiorii de Vede, la o trece la nivel cu cale ferată. 

În autoturism se aflau doi bărbați, unul de 40 de ani și altul de 36 de ani. Mașina a fost lovită de tren la aproximativ 700 de metri faţă de gara Roşiorii de Est, la o trecere la nivel cu calea ferată.La fața locului au venit trei autospeciale, din care o ambulanță SMURD.

Pompierii militari au constatat faptul că în autoturism erau încarcerate două victime, iar ambele acuzau probleme medicale grave.

 Conform ISU Teleorman, cele două victime au fost scoase din autoturismul deformat în proporţie de 90%, cu ajutorul echipamentelor de descarcerare din dotarea autospecialelor, după aproximativ 18 minute, fiind apoi preluate de către paramedicii SMURD şi personalul Serviciului de Ambulanţă.

Cei doi răniți au fost transportați la spital. Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la acest accident.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare.

Ştiri pe aceeaşi temă |