NewsStiri Locale

Trupa Karma a încântat publicul din Alexandria

Cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria, trupa Karma, care îi are în componență pe Andrei Tecșor (chitară), Robert Golubovici (chitară bass), Theodor Netculescu (tobe), Liviu Nedelcu (clape), Răzvan Popa (chitară) și Ștefania Cristea (voce), a susținut, sâmbătă seara, un spectacol în care au putut fi ascultate piese din repertoriul AC/DC, Arctic Monkeys, The White Stripes, Joan Jett, Blur, Kings of Leon.

După o prestație remarcabilă, tinerii alexăndreni au fost răsplătiți cu numeroase aplauze din partea celor prezenți la sărbătoare.
“Am luat în serios pregătirea pentru acest eveniment ca să nu dezamăgim pe nimeni și pot să spun că am fost plăcut impresionat de reacția publicului la piesele interpretate de noi.

După ce am ieșit de pe scenă, numeroși oameni ne-au făcut diverse propuneri ce țin de domeniul muzical și sper ca pe viitor să ajungem cât mai sus prin muncă și să producem ceva de calitate”, a declarat Răzvan Popa, unul dintre chitariștii formației.

Un alt membru al trupei, Ștefania Cristea, a spus că s-a simțit foarte bine pe scenă în compania colegilor săi și s-a bucurat că spectatorii au fost mulțumiți de prestația lor, ceea ce face ca trupa să-și perfecționeze și mai mult stilul interpretativ pentru abordarea unui repertoriu care să îi reprezinte.

trupa-karma-Alexandria

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |