Stiri Locale

Traian Nedelcuţă, revine în funcţia de procuror. Preşedintele a semnat decretul prin care încetează efectele eliberării din funcţie

Preşedintele Klaus Iohhanis a semnat decretul pentru încetarea efectelor Decretului nr. 670/2017 privind eliberarea din funcție a lui Traian Eduard Nedelcuță, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a constatării încetării efectelor Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 704/2017.

Săptămâna trecută, CSM a revenit asupra deciziei de eliberare din funcție a procurorului Nedelcuță ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform deciziei ÎCCJ, „Admite cererea de repunere în termenul de apel formulat de inculpatul Nedelcuţă Traian Eduard împotriva sentinţei penale nr. 102/F din data de 23 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 161/2017 din data de 08.06.2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală ?i dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Acordă termen de judecată la data de 10 noiembrie 2017 Secţia penală, cu citarea apelantului inculpat şi asigurarea apărării. Definitivă”.

Reamintim că în ședința din 30 iunie 2016, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii hotărâse suspendarea din funcție, începând cu această dată, a domnului Nedelcuță Traian Eduard, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a dispunerii față de acesta a măsurii controlului judiciar, măsură având în conținutul său și obligația prevăzută de art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, respectiv să nu exercite profesia de procuror în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |