Preşedintele PNL, în vizită în oraşul premierului: Ludovic Orban a mers la Videle, de Zilele Oraşului

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a mers vineri, 8 iunie, la Videle, la invitaţia preşedintelui organizaţiei videlene a liberalilor, Adrian Garabet. Liderul liberal a vizitat oraşul premierului, la 50 de ani de la înfiinţare, iar alături de preşedintele PNL s-au aflat senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, Adrian Garabet şi membrii Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei judeţene a PNL

“Mulţi m-au sfătuit să nu mă duc, că este fieful lui Dragnea, Dăncilă şi Carmen Dan, că este posibil să fiu întâmpinat cu ostilitate, că o să fie plin de pesedişti. M-am dus totuşi şi, ce să vezi? Oamenii m-au primit foarte bine, nu prea am văzut picior de lider PSD”, a precizat Ludovic Orban într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Potrivit senatorului PNL Eugen Pîrvulescu, în cadrul vizitei în oraşul teleormănean, Ludovic Orban s-a întâlnit cu membrii de partid și simpatizanții acestuia, preşedintele liberalilor din judeţ remarcând “imensa popularitate de care se bucură și căldura cu care a fost primit în mijlocul filialei”, a declarat liderul liberal.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare. | Imaginile este proprietatea ExplozivNEWS24.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Pentru a putea fi folosite este nevoie de aprobarea scrisă a autorului. Orice preluare a conținutului se poate face doar cu citarea sursei și cu link către pagina.