Polițiștii, la datorie pe drumurile teleormănene

PESTE 210 DE POLIŢIŞTI VOR FI ZILNIC LA DATORIE PE PERIOADA MINIVACANŢEI DE 1 MAI PENTRU SIGURANŢA DUMNEAVOASTRĂ!

În perioada 28 aprilie – 02 mai 2018, majoritatea cetăţenilor vor beneficia de zile libere pentru a putea sărbători Ziua Internaţională a Muncii şi pentru a petrece momente fericite cu familiile sau prietenii. Mulţi cetăţeni vor tranzita drumurile din județ, astfel încât ne pregătim pentru un aflux sporit de persoane în această perioadă pe raza judeţului.

Poliţiştii vor fi la datorie în permanenţă şi vor veghea la liniştea şi siguranţa publică, dar şi la siguranţa traficului rutier.

Zilnic, în această perioadă, în medie 212 de poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, arme, explozivi, substanţe periculoase vor acționa la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.

În total, pe perioada minivacanţei, 1335 de poliţişti vor fi angrenaţi în activităţi de menţinere a ordinii şi linişti publice.

De asemenea, în fiecare zi, 20 de poliţişti rutieri vor acționa în medie zilnic  cu toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar și vor fi prezenţi pe toate drumurile naţionale şi judeţene pentru siguranţa traficului rutier. Pe această cale, atragem atenţia încă o dată tuturor şoferilor care se vor deplasa pe raza judeţului în perioada următoare, inclusiv celor care doar tranzitează județul Teleorman, să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră.

Peste 85 de patrule de poliţie vor acţiona zilnic în municipii, oraşe dar şi în mediul rural.

Luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale vor fi în dispozitiv, gata să acţioneze ferm la nevoie.

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

Pentru o vacanță liniștită și în siguranță, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului.

– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

– nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan!

– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum!

 

DRUM BUN ŞI O MINIVACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare. | Imaginile este proprietatea ExplozivNEWS24.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Pentru a putea fi folosite este nevoie de aprobarea scrisă a autorului. Orice preluare a conținutului se poate face doar cu citarea sursei și cu link către pagina.