NewsStiri Locale

MACABRU! O bătrână din Măldăeni, MÂNCATĂ DE VIE de o haită de câini

Întreaga comunitate din Măldăieni a rămas fără glas, după ce a aflat că o consăteancă a fost mâncată de vie de o haită de câini maidanezi, ce se perindă de ani buni de zile la marginea localității.

Întreaga poveste a avut loc vineri dimineață, atunci când femeia, de aproximativ 70 de ani, mergea la cimitir, pentru a-și plânge morții și a aprinde o lumânare în memoria unuia dintre copii, dispărut în urmă cu puțin timp.

La un moment dat, un cetățean care trecea prin zonă a observat că patrupedele trăgeau de ceva anume. A crezut că s-au încăierat și a aruncat cu pietre pentru a-i desparte. După ce animalele au fugit, bărbatul a încremenit, observând trupul bătrânei, devorat parțial de câini.

Printr-un apel la 112, s-a cerut ajutorul Ambulanței. Femeia a fost transportată la spitalul din Roșiorii de Vede. Aici, medicii au decis că situația îi depășește și au hotărât transferul la o unitate sanitară din București. Din păcate, la numai câteva ore, femeia a decedat.

Conform spuselor unor martori, din corpul femeii lipseau bucăți întregi de carne. Câinii o sfâșiaseră până în jurul organelor genitale.

Surse judiciare au declarat pentru Informația de Teleorman că se fac cercetări cu privire la cauzele care au dus la tragicul eveniment. În principal, oamenii legii vor să afle dacă patrupedele aveau stăpâni. Cazul a fost preluat de Parchet.

  • sursa:infotr.ro
Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |

6 thoughts on “MACABRU! O bătrână din Măldăeni, MÂNCATĂ DE VIE de o haită de câini”

  1. Prostii nu au leac, Sa crezi un asemenea articol si sa mai si ataci nemernic pe altii care par a intelege despre ce e vorba inseamna ca nu mai este nici o speranta pentru tine ca fiinta umana, dar nici ca un alt animal. De sus pana jos articolul este o facatura, care de altfel a fost desfiintata. dar pentru asta, mai trebuie sa cititi si altceva decat porcarii. Cainii se aduna in cimitir pentru ca acolo vin oameni care le dau si lor de mancare. Daca femeia venea des la cimitir, o CUNOSTEAU si in nici un caz nu se repezeau la ea. Un prost a vazut cainii imprejurul corpului femeii si cu mintea lui neputincioasa a tras concluzii cretine. Apoi s-a raspandit vestea de pe un margine a santului pe alta, iar „ïntelectuali” care se hranesc din ura si prostia oamenilor scriu asemenea mizerii. Lui se vor intoarce in cap, sigur. Foarte probabil ca femeia o fi fost atacata de bipezii care se numesc oameni, dar creierele lenese si murdare prefera sa „rezolve”altfel. Mai scuturati-va grasimea de pe creier. P.S. Ma astept la o avalansa de scabrosenii; nu voi raspunde dar fiti atenti, aveti hardaul cu dejectii deasupra capului.

  2. Lupu a devenit caine – primulvsi cemai bun prieten al omului. Dar omul (nu toti binenteles) I-a lasat dupa cel-a hranit din nou sa devina lup – caci foamea face din noi toti (creaturile pamantului) lupi. Ba ii mai taken si padurile sa nu aiba drum de intors de loc in salbaticie.

  3. Primarul din comuna respectiva este direct vinovat pentru ca nu a aplicat legea 258/2013 adinca adunarea si eutanasierea maidanezilor. Din punctul meu de vedere primarul este un criminal iar restul vinovatilor sunt oamenii cu probleme psihice care cresc hranesc cainii pe domeniu public si trebuie trasi la raspundere penala si acesti psihopati .

  4. Da da ,vrajeala,nu stiu ce stiri sa mai inventeze si atunci mai baga cate una cu vreun om mancat de caini:)))))))

    1. Este foarte adevărat, din păcate. Personal, am vorbit cu o persoană care o cunoștea pe bătrână.
      Trăim într-o țară în care animalele sunt puse mai presus de oameni!
      Trist! Oare câți oameni să mai fie sacrificați pentru a păstra câinii???

    2. Tanti timeea (cu t mic) nu vrei mataluta sa ajungi tu ca femeia respectiva si abia dupa aceea sa comentezi? Avem legi, de ce nu se aplica? Cati oameni trebuie sa mai moara sa invatati o data ca nu au ce cauta cainii fara stapan pe strazi?

Recomandările redacţiei

Close