Luminile și umbrele statului vertical

”Ca să-l protejezi pe Papă pentru a nu fi otrăvit e nevoie de milioane de dolari; nici să descoperi armament de contrabandă ascuns în sicrie nu e ieftin; îți trebuie foarte mulți bani și să construiești o plajă tropicală falsă într-un hotel din Frankfurt, pentru a înscena la TV o declarație a rebelilor tailandezi prin care își anunțau acordul pentru o încetare a focului…”

Acestea au fost argumentele cu care agentul secret Werner Mauss și-a justificat suma de 15 milioane de euro găsită în conturile sale off-shore. Mauss, o legendă vie a servciilor de informații germane, judecat pentru evaziune fiscală, s-a apărat spunând că banii i-au fost virați de către diverse entități pentru a finanța operațiunile speciale pe care le-a derulat.

În final, judecătorul, nu i-a acceptat explicațiile și l-a condamnat, anul trecut, la doi ani de închisoare, cu suspendare. Cu toate acestea, pedeapsa a fost mult mai blândă decât cea dorită de procurori – șase ani cu executare – și decât majoritatea celor pronunțate în cazuri similare. De ce? Judecătorul a admis că a pus în balanță ”rezultatele impresionante ale muncii sale de o viață.”

Printre acestea: neutralizarea a peste 100 de grupări criminale, soldată cu 2000 de arestări; eliberarea unor ostateci reținuți de rebelii columbieni; capturarea a numeroși infractori internaționali; descoperirea a 41 de butoaie cu deșeuri toxice; dispărute după o explozie la un combinat chimic; arestarea, la Atena, a unui terorist al Armatei Roșii.

Din păcate pentru Mauss, în Germania nici măcar asemenea performanțe nu te pot proteja complet de efectele unui CD cu informații confidențiale despre conturi ascunse în băncile din Luxemburg. Printre care și cele ale lui Mauss. Dar nici de semnele de întrebare ridicate de stilul său de viață, desprins din filmele cu James Bond: trăia într-un castel, avea o herghelie de cai și pistă de aterizare pentru său avionul privat. Plus cele 15 milioane de euro descoperite de fisc.

De ce este relevantă sentința pronunțată în Germania împotriva unui agent secret de lux? Pentru că în miezul ei se ascund întrebări importante, ale căror răspunsuri explică și multe dintre evenimentele care se derulează sub ochii noștri.

Cea mai importantă: ce recompensă i se cuvine unui om care a făcut enorm de bine țării, care și-a riscat viața pentru semenii săi, care și-a sacrificat liniștea și relațiile personale pentru a duce la bun sfârșit misiuni care au ajutat la evoluția societății, care au băgat după gratii infractori, sau care au protejat viața sau bunăstarea unui mare număr de oameni?

La această întrebare, diverși oameni aflați în fruntea unor instituții cheie ale statului, după 2005, au răspuns diferit decât au făcut-o predecesorii lor. Alegerile lor personale, bune sau rele, au schimbat România dar ne-au și adus în impasul în care ne aflăm acum. Să mă explic.

Până în 2005, serviciile secrete și justiția au fost la cheremul politicienilor. Misiunea lor principală a fost asigurarea rămânerii la putere a nucleului care a preluat puterea după executarea lui Nicolae Ceaușescu. S-au achitat de ea chiar și când eșecul politicilor economice din perioada 1990 – 1996 i-a obligat să intre în opoziție, pentru a-i lăsa pe Emil Constantinescu și Convenția Democrată să înceapă reforma pe care ei nu au îndrăznit să o facă. Misiunea secundară: să se asigure, în continuare, că nimeni nu îi trage la răspundere pentru jefuirea avuției publice.

Recompensele pentru șefii structurilor de informații și pentru magistrații de top au fost pe măsură. Li s-a permis să ia cotă parte din afacerile penale pe care le-au gestionat la rândul lor. De la operațiuni clandestine cu petrol trimis în Serbia, în timpul embargoului, la îngroparea dosarelor capilor lumii interlope, la șpăgi mărunte, în lemn, pește sau țuică. Nici securiștii, nici procurorii, nici judecătorii, nici polițiștii șefi nu așteptau nimic de la patrie, pentru că nu făceau nimic pentru ea, dar și pentru că primeau suficient de la complexul mafiot politico-economic.

Situația s-a schimbat radical începând cu 2002, când unii dintre tinerii pregătiți să preia ștafeta și să conducă mai departe serviciile de informații și justiția, după același model corupt instaurat odată cu venirea comuniștilor și perfecționat de mentorii lor, au fost racolați pentru o altă misiune.

Aceea de a repoziționa instituțiile lor de partea noilor aliați americani și europeni și de a începe marea despăduchiere: înlăturarea agenților dubli și a marillor corupți. A celor care, dacă ar fi rămas pe poziții, fie în servicii, fie în justiție, fie în politică, ar fi zădărnicit integrarea României în NATO, în UE și ar fi păstrat partneriatul strategic cu SUA în stadiul de formă fără fond. Ar fi păstrat țara la nivelul de subdezvoltare impus de incompetența lor crasă și de lăcomia lor fără limite.

După cum am scris în sute de editoriale, de atunci încoace, a fost o operațiune extrem de dificilă, căreia puțini i-au dat sorți de izbândă. Cine ar fi îndrăznit să creadă, de exemplu, în 2004, că monștri sacri ai SRI, precum generalul Gioni Poepescu, vor fi, practic, dați afară, iar alții, precum generalii Ion Marin și Dumitru Zamfir, vor fi condamnați, mai târziu, pentru tranzacții ilegale cu locuințe de serviciu? Sau că rețele întregi mafiote de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor fi scoase la lumină și băgate la închisoare?

Inevitabil, cei care și-au asumat riscurile înlăturării de la putere a stăpânilor României post-Ceaușescu și au câștigat războaie importante în numele orientării reale spre Occident și pentru eliminarea frățiilor infracționale transpartinice au așteptat ceva la schimb. Inevitabil, pentru mulți, un salariu de 1000 de euro, medaliile și cuvintele de mulțumire nu au fost suficiente.

Însă, limitele eforturilor lor și erorile comise nu au fost dictate, în primul rând, de slăbiciunile personale. Nu toți au cedat tentațiilor și chiar și atunci când au făcut-o, efectul a fost, cu câteva excepții, limitat. Din ce știm acum, cedările au rămas excepții, nu au devenit regulă, cum se întâmpla în trecut, și de aceea instituțiile nu au fost compromise.

Cele mai apăsătoare compromisuri pe care le-au făcut au fost rezultatul unor constrângeri aproape imposibil de înlăturat cu costuri rezonabile. Ce fel de constrângeri? Mai ales, cele inerțiale. Când preiei o instituție cu zeci de mii de angajați, răspândiți în toată țara, în care corupția și dezinteresul pentru misiunea fundamentală încredințată reprezintă norma, poți să o schimbi peste noapte? Nu. Schimbarea trebuie făcută atent și în timp. De aceea s-a pierdut multă vreme până să apară rezultate palpabile.

Constrângeri ”de familie”. Zeci de ani, serviciile noastre de informații au fost băgate până în gât în afaceri murdare. Și când nu au fost implicate ele, direct, au fost oameni apropiați lor. Eliminarea filierelor care aveau capilare în curțile lor a fost adesea amânată și uneori chiar împiedicată.

Pe asta s-a întemeiat percepția unei duble măsuri – ”pe ai noștri îi execută, pe ai lor îi protejează”. Cu toate acestea, nu au fost puține cazuri în care unii șefi și-au asumat eliminarea unor cangrene cauzate de situații moștenite și tolerate nepermis de mult. Au făcut-o asumându-și tulburări interne majore, știind că vor genera cutremure instituționale, pe care le-au înăbușit cu greu.

Constrângeri dictate de instinctul de supraviețuire. Toți acești oameni au depins de președinte pentru a-și păstra funcțiile și pentru a beneficia măcar de sprijinul unui partid mare. Când în jurul președintelui a început să înflorească un sistem la fel de corupt precum cele pe care erau chemați să le asaneze au avut de ales. Închid ochii și își protejează funcțiile sau îl înfruntă?

Câtă vreme Traian Băsescu a fost puternic, au ales prima variantă. Când acesta și-a pierdut susținerea populară, au dat drumul și la informațiile despre camarila care se lipise de el sau de apropiații săi. Iar procurorii au început să dea și ei drumul la dosare.

Această schimbare de atitudine față de principalul lor protector nu a fost, însă, doar rezultatul unei descătușări. A fost și semnul unei ambiții ajunse la maturitate. Unora dintre eroii schimbărilor începute în 2005 li s-a părut firesc să își continue misiunea din funcții politice. Și aveau și argumente. Spre deosebire de marea majoritate a politicienilor chiar făcuseră ceva benefic pentru țară.

Numele lui George Maior a început să fie vehiculat ca posibil candidat la prezidențiale în 2014, iar susținerea totală acordată lui Victor Ponta, începând cu ianuarie 2012, a avut un rol determinant în pierderea puterii de către PDL și în preluarea guvernării de către USL.

Însă, nu doar șeful SRI a început să joace politic. Au făcut-o și foștii șefi ai SIE, Mihai Răzvan Ungureanu și Teodor Meleșcanu. Primul a ajuns, în 2012, din fruntea SIE direct în funcția de prim ministru. Al doilea, a sărit, peste noapte, din fruntea SIE în funcția de candidat la prezidențialele din 2014.

Am făcut această recapitulare a ultimilor 13 ani pentru a mai îndepărta un pic ceața deasă pe care profesioniștii manipulării o împrăștie în spațiul public în privința implicării așa-zis oculte a serviciilor de informații și a justiției în viața partidelor și în destinele unor lideri politici.

Ce le putem imputa, cu adevărat, șefilor de servicii și magistraților care și-au eliberat instituțiile de servituțile toxice impuse de clasa politică vreme de 60 de ani?

Că au devenit parteneri reali ai aliaților strategici ai României? Nu. S-a făcut pe baza unor tratate asumate legal și în deplină cunoștiință de cauză de statul român. Iar câtă vreme toate obiectivele trecute în aceste tratate servesc interesului național și lovesc doar în interesele castei hrăpărețe, susținerea lor a reprezentat un autentic act patriotic.

Le putem imputa că nu au făcut mai mult și mai repede? Nu. Trebuie să admitem că obiectivul pe care l-au avut de îndeplinit a fost și este monumental. Uitându-ne la performanțele țărilor din jurul nostru, sunt multe alte domenii unde am performat sub potențial. La acest capitol, suntem peste toate celelalte țări din fostul bloc sovietic. Dacă ne raportăm la gravitatea situației inițiale, este indubitabil că am depășit toate așteptările.

Ce le putem imputa cu adevărat este că în anumite cazuri au umblat la priorități. Că au intrat cu buldozerul în mafia PDL din Transilvania, dar s-au purtat cu mănuși cu mafia PSD din aceeași regiune, de exemplu. Că unii politicieni au fost luați la întrebări mai repede și alții mai târziu. Că au demolat mari cooperative mafiote arondate la servicii de informații rivale, în timp ce pe ale lor le-au luat mai ușor.

Pe de altă parte, însă, trebuie spuse două lucruri. Până acum, nu a putut nimeni demonstra că a fost pronunțată vreo sentință definitivă împotriva unui nevinovat. Iar de vreo doi ani încoace, de când lupta s-a echilibrat, nu mai putem vorbi de imunități respectate într-o tabără, în detrimentul celeilalte.

Le putem imputa că s-au amestecat în luptele politice? Parțial, da. Însă, nu faptul că au încercat să își asigure supraviețuirea. Chiar și în cele mai evoluate țări, instituțiile de forță își iau măsuri de protecție, astfel încât să nu riște ca puterea să încapă pe mâna unor politicieni care vor să subjuge statul. În România, intensitatea implicării serviciilor în viața politică este, din păcate, direct proporțională cu dorința și capacitatea unor politicieni de a recâștiga controlul discreționar asupra tuturor instituțiilor statului.

Dar câtă vreme implicarea se rezumă la neutralizarea celor care vor să dea lovituri mortale statului de drept și să distrugă echilbrile inter-instituționale, niciun om de bună credință nu are ce să le reproșeze. Nu suntem, din păcate, într-un stadiu de dezvoltare suficient de avansat ca astfel de riscuri să fi dispărut complet. După cum s-a văzut în 2012, dar și în iarna lui 2017.

Ce le-am putea reproșa, însă, ar fi implicarea în jocurile politice, cu scopul de a câștiga puterea în partide. Una este să îți dai demisia dintr-un serviciu de informații, să te reîntorci în viața politică și să accezi la o funcție de conducere, în urma unei competiții interne și alta este să folosești resursele instituției pentru a manipula în favoarea ta un astfel de proces.

Pentru a formula o astfel de acuzație, însă, este nevoie de dovezi palpabile. Deocamdată, nimeni nu a prezentat așa ceva. Mai mult, situația actuală nu susține acuzațiile privind un astfel de joc. Cele mai mari partide din România sunt conduse de politicieni de profesie, aleși democratic de structurile lor și nu pentru o agendă aliniată obiectivelor serviciilor de informații. Din contră. Au fost aleși tocmai pentru că par dispuși să lupte împotriva lor.

Ultima, dar și cea mai gravă acuzație care li s-ar putea aduce ar fi protejarea unor infractori pentru foloase personale. Cazul Bica este ilustrativ. În timp ce ancheta și trimitea în instanță anumiți mafioți, pe alții îi lăsa în libertate, în schimbul unor sume consistente. Astfel de trădări ar trebui pedepsite exemplar!

Cu toate acestea, asaltul la care asistăm azi împotriva DNA și a SRI nu are în centru astfel de acuzații. Și cum ar putea fi altfel, când Liviu Dragnea, un bun prieten al Alinei Bica, a fost, ani de zile, protejat în mod miraculos de investigarea afacerilor TelDrum. La fel ca și Sebastian Ghiță, care a ajuns să acumuleze o avere colosală tocmai pentru că anchetele împotriva sa au început foarte târziu. La fel ca și Dan Voiculescu, care nu ar fi ajus să mai coordoneze asalturi mediatice dacă procesul său nu ar fi durat șapte ani.

Tot ceea ce le reproșează Dragnea, Ghiță și Voiculescu lui Kovesi, Maior și Coldea reprezintă tot atâtea motive să îi felicităm. Iar tot ceea ce nu spun Dragnea, Ghiță și Voiculescu despre relația lor cu statul vertical ne oferă tot atâtea motive să ne întrebăm cât de întunecată a fost partea sa întunecată.

Partea luminoasă? Indiferent ce a fost până acum, Dragnea este judecat, se află la un pas de prima sentință și are încă un dosar gigantic la DNA, Ghiță este fugar, iar la o eventuală reîntoarcere îl așteaptă dosare grele, în timp ce pe fruntea lui Voiculescu va scrie pe veci ”turnător” și ”infractor”, scrie Dan Turturică pe Digi24.ro.

 

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare. | Imaginile este proprietatea ExplozivNEWS24.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Pentru a putea fi folosite este nevoie de aprobarea scrisă a autorului. Orice preluare a conținutului se poate face doar cu citarea sursei și cu link către pagina.