NewsStiri Locale

În Teleormanul despădurit se fură „ca-n codru”

Lipsa locurilor de muncă, care generează sărăcie şi foame, îi împinge pe tot mai mulţi teleormăneni să fure tot ce le cade în mână, de la fier vechi şi tablă, la aparatură electrocasnică, păsări şi animale.
Recent, ziarul Mara a relatat cazul a doi tineri din Tătărăştii de Jos, depistaţi ca fiind autorii unor furturi din locuinţe şi a unui autoturism, pe care l-au abandonat.
Faptul că poliţiştii au pus mâna pe ei nu i-a descurajat pe alţi „colegi de breaslă” din aceeaşi localitate, care în noaptea de 18/19 august 2014 s-au gândit să-şi umfle buzunarele şi n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să pătrundă în gospodăria unui consătean de unde au plecat cu vaca omului.

I-au găsit repede un alt stăpân în comuna vecină, Tătărăştii de Sus, în satul Udupu. Dar n-au mai apucat să se bucure de isprava lor pentru că au fost identificaţi de poliţişti şi puşi să dea cu subsemnatul pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

În alt colţ al judeţului, la Turnu Măgurele, un puştan de 14 ani a decis să se descurce pe cont propriu. Aşa că a pătruns în gospodăria unui cetăţean şi a luat ce i-a căzut în mână, adică mai multe bucăţi de tablă. N-a reuşit să le valorifice pentru că a fost depistat de poliţişti, care au recuperat prejudiciul şi l-au înapoiat proprietarului, hoţul urmând să ajungă în faţa procurorilor.

Pe măsură ce înaintează în vârstă „pretenţiile” cresc, dovadă că la 21 de ani, un tânăr din Zimnicea a pătruns în incinta unei societăţi comerciale de unde a sustras 120 de kilograme de materiale feroase. Dar se pare că a avut ghinion, pentru că a fost prins în flagrant de poliţişti. Care i-au întocmit dosar penal şi l-au dat pe mâna procurorilor.

La 23 de ani, un tânăr din Roşiorii de Vede s-a gândit că ar scoate bani buni de pe soba de teracotă a unei femei, pe care reuşise s-o disloce de la domiciliu. Numai că n-a apucat să-şi vadă visul cu ochii pentru că a fost depistat de poliţişti. Şi cum nu apucase să vândă soba, aceasta a fost înapoiată femeii, iar făptaşului i s-a întocmit dosar penal.

Şi toate acestea s-au întâmplat în doar două zile. Dar câte s-or mai fi petrecut fără să fie descoperite. Aşa că cetăţenii trebuie să fie atenţi, iar poliţiştii „cu ochii-n patru”.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |