Video

Hoţii sunt creativi, fii preventiv!

Astăzi, 07.09.2017, începând cu orele 10,00 pe raza municipiului Alexandria s-a desfăşurat o acţiune în cadrul Campaniei naţionale de prevenire a furturilor din locuinţe „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”.

La acţiune au participat un număr de 4 poliţişti din cadrul I.P.J. Teleorman –  Compartimentului Anliza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului Ordine Publică şi purtătorul de cuvânt al I.P.J. Teleorman şi 2 reprezentanţi ai partenerului S.C. Groupama Asigurări S.A. filiala Alexandria

Acţiunea  a avut drept scop infomarea populaţiei, în special a grupului ţintă cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe şi a constat în discuţii cu cetăţenii (proprietari de locuinţe), recomandări preventive, distribuirea de materiale (afişe, flyere). Au fost vizate zonele de risc din mun. Alexandria, unde în perioadele anterioare s-au înregistrat fururi din locuinţe precum şi zonele centrale ale oraşului, cu aflux mare de cetăţeni

Campania, „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!” a fost iniţiată de către I.P.J. Teleorman în data de 31 august şi se va derula până la sfârşitul acestui an.  Aceasta se înscrie în cadrul priorităţii naţionale ”Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului” şi abordează furturile din locuinţe

Prin acţiunile noastre invităm cetăţenii, proprietari de locuinţe la cunoaşterea modurilor de operare cele mai frecvente utilizate de hoţi, precum şi la vigilenţă şi adoptarea măsurilor fundamentale de siguranţă a locuinţei şi a bunurilor personale

În lunile septembrie şi octombrie , acţiuni similare vor fi desfăşurate în toate municipiile şi oraşele din judeţ.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |