NewsStiri Locale

FOTO | Teleormanul, sub ape: Peste 30 de localităţi, afectate de inundaţii

Aproape o treime din localităţile teleormănene au fost afectate de inundaţii după ce timp de mai multe zile ploaia nu a contenit.

Coşmarul oamenilor din zonele inundabile ale judeţului, multe la număr, pare că nu se mai termină. De la Paşte până la aproape de Crăciun, oamenii s-au confruntat periodic cu inundaţiile, apa le-a intrat în case, în anexe şi grajduri, le-a distrus grădinile şi le-a înecat păsările. scrie ziarulteleormanul.ro

Nici nu au apucat bine să repare ce s-a stricat după inundaţiile din vară şi s-au trezit din nou cu apa în gospodării şi în case. De data aceasta, pentru că este iarnă, situaţia este mult mai gravă. Cel puţin până la primăvară nu au nicio şansă să li se usuce pereţii caselor şi lucurile din acestea. Printre cele mai afectate localităţi se numără Peretu, Dobroteşti, Beuca, Scurtu Mare, Siliştea Gumeşti, Orbeasca, Tătărăşti de Jos, însă lista nu se opreşte aici, în cel puţin una din trei localităţi din mediul rural înregistrându-se probleme, fie din cauza revărsării unor râuri şi pârâuri, fie din cauza scurgeri apei de pe versanţi.

Şi în municipiile Alexandria şi Roşiorii de Vede, precum şi în oraşul Videle, apa a intrat în curţile oamenilor pe mai multe străzi din zonele inundabile ale acestor localităţi. Autorităţile s-au mobilizat, însă în multe dintre cazuri au pierdut lupta cu puhoaiele.

“Situaţia aici, la Peretu, unde ne aflăm în acest moment (n.r. – miercuri, ora 14.00) începe să se îmbunătăţească. Se acţionează cu aceste motopompe pentru evacuarea apei de din zonă (terenul arabil de la ieşirea din Peretu spre Roşiorii de Vede), de asemenea în zona primăriei acţionăm cu trei motopompe pentru ca apa să poată fi evacuată, astfel încât apa din curţile oamenilor să se poată retrage, să nu existe pericolul ca această apă să le intre în case. Am făcut o comandă pentru suplimentarea numărului de motopompe de la Bucureşti pe care le vom trimite în zona localităţii Dobroteşti.

De asemenea, la Beuca, am trimis un detaşament de pompieri cu o barcă pentru a merge la casele care în acest moment sunt izolate. În Peretu, în maxim 30 de minute vor ajunge două motopompe de maximă capacitate, pentru a putea trage această apă într-o perioadă mult mai scurtă, iar aceste motopompe le vom disponibiliza în alte zone pentru a mări capacitatea de evacuare. Ne interesează ca apa să nu intre în curţi, ne interesează cu precădere ca apa să nu intre în casele oamenilor, oamenii să nu aibă probleme şi viaţa lor, precum şi a animalelor să nu fie pusă în pericol.

Acum, la nivelul judeţului cele mai critice puncte sunt Peretu, Plosca, Dobroteşti, Beuca şi Tătărăşti. La Tătărăşti am primit cod roşu azi-noapte la ora 2.00 şi imediat am trecut la evacuarea a 36 de persoane. Acestea se află în acest moment la rude, vecini, prieteni şi în localul şcolii din localitate, nu avem încă probleme pe Tătărăşti, însă apa este în creştere pe râul Teleormanul”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea.

Autorităţile din Teleorman rămân în alertă. Avertizările de cod portocaliu şi galben pentru Vedea, Călmăţui şi Teleorman expiră joi, 11decembrie.

 

Scene de coşmar în Dobroteşti

Locuitorii se plâng că au fost inundaţi pentru a 12-a oară anul acesta şi autorităţile nu fac nimic

FOTO ziarulteleormanul.ro
FOTO ziarulteleormanul.ro

La Dobroteşti, pârâul Tecuci a ieşit din matcă şi a acoperit podurile şi podeţele împărţind, practic, localitatea în două. Aproape un sfert din suprafaţa localităţii a fost izolată. Peste doi kilometri de străzi au fost inundate şi odată cu acestea mai multe gospodării au fost acoperite de apă. Apa a intrat şi în casele oamenilor care sunt disperaţi în condiţiile în care de la începutul acestui an este pentru cel puţin a noua oară când se întâmplă aceste nenorociri.

Locuitorii din Dobroteşti aflaţi în această situaţie sunt revoltaţi şi spun că autorităţile nu au făcut nimic pentru a rezolva situaţia. “În primul rând, nu au alocat bani pentru decolmatare, deşi au văzut că de câte ori plouă mai mult apele ne intră în case şi în al doilea rând, nu au alocat fonduri pentru a ne ajuta să ne refacem gospodăriile şi locuinţele după ce au fost inundate de mai multe ori anul acesta”, spune un localnic din Dobroteşti.

“E a 12-a oară când ne intră apa în casă de la Paşti până astăzi. În 2005 am fost terminat. Ultimul val a fost în august, pe 20. Acum apa a intrat în curte de trei zile”, spune Nicu Grigoriţă a cărui gospodărie este una dintre cele mai afectate de acest val de inundaţii.

Aproape cu lacrimi în ochi acesta şi soţia lui spun că nu au primit niciun ajutor, în afara şefului de post, nimeni nu a trecut pe la el măcar să vadă care este situaţia. Apa i-a intrat în bucătărie, în garaj în coteţe şi cocina de porci, practic a acoperit toată curtea. Animalele le-a salvat urcându-le în maşinile parcate pe uliţa din faţa porţii.

Nici vecinii acestuia nu au scăpat de furia apelor. Arapu Dina, o bătrână pensionară, al cărei singur venit este de aproximativ 400 de lei, se uită neputincioasă la puhoaiele care după ce i-au acoperit curtea au trecut pragul casei inundându-i bucătăria şi două cămări. Aragazul, maşina de spălat, dulapurile din bucătărie şi din cămări, toate se aflau în apă.

“De 24 de ore apa a intrat în casă, în anexe, în bucătărie şi în cămări. Avem şi păsări moarte, le-a luat apa. Pagubele sunt mari, bucătăria e sub apă, două cămări, maşina de spălat, aragazul, a mai scăpat doar ce am reuşit să urcăm în pod. Este a noua oră anul ăsta. De opt ori a venit de la Paşte. Abia am reuşit să reparăm după ultima inundaţie din august şi acum iarăşi.

Este timp de iarnă, ce-om face, Dumnezeu ştie. Aşteptăm să se retragă apa din curte, să o scoatem afară pe aia din casă şi pe urmă om vedea. Dacă mai putem să avem bucătăria aici, o mai avem, dacă nu o mutăm în camerele unde stăm noi, unde locuim”, spune femeia.

Potrivit primarului, bilanţul pagubelor de la Dobroteşti, una dintre cele mai afectate localităţi, arată că apa a intrat în 60 de gospodării, a invadat 70 de hectare de teren arabil intravilan şi peste 600 de hectare extravilan, 4 podeţe, 7 poduri şi doi kilometri de străzi din Dobroteşti şi Merişani.

“Sunt gospodării izolate pentru că au fost inundate podurile. Am primit sprijin de la Consiliul Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, sunt aici zece angajaţi ISU care acţionează cu motopompe, barcă. Noi am asigurat cele necesare cetăţenilor aflaţi în dificultate.

Consilierii locali şi mare parte din angajaţii primăriei au fost mobilizaţi, am asigurat o colaborare permanentă cu cetăţenii şi telefonic şi personal”, a spus Ion Mănică, primarul din Dobroteşti.

VIDEO: Media Sud Tv

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |