NationalNews

Doi bărbaţi din Dragalina au murit după ce au băut alcool metilic.

Doi bărbați unul de 45 de ani şi unul în vârstă de 58 de ani, ambii din localitatea Dragalina, județul Călărași, au murit sâmbătă după ce au consumat alcool metilic. Alte patru persoane din aceeași localitate au ajuns la spital în stare gravă și se zbat între viață și moarte.

Mai mulți localnici comuna Dragalina județul Călărași s-au intoxicat după ce au cumpărat alcool metilic de la un chioșc și l-au băut pe post de alcool.

Din păcate, consumul de alcool metilic a fost fatal pentru doi bărbați, în timp ce alte patru persoane au ajuns la spital în stare gravă. Cei doi bărbați au decedat la spitale din Bucureşti şi Călăraşi, unde ajunseseră cu salvarea, în stare gravă.

Doi din cei patru sunt internaţi la un spital din Călăraşi, iar ceilalţi doi, care sunt în stare gravă, au fost duşi la spitale din Bucureşti.

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Călăraşi au declarat că poliţiştii au fost sesizaţi de cadrele medicale cu privire la moartea suspectă a celor doi şi au deschis dosar penal în acest caz.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiilor, urmând ca legiştii să stabilească dacă a fost vorba despre intoxicaţie şi dacă substanţa ingerată a fost alcool metilic.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă magazinul care a vândut alcoolul metilic pe post de alcool etilic, știa de acest lucru și a comercializat intenționat substanța toxică, către localnici.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare.

Ştiri pe aceeaşi temă |

Recomandările redacţiei

Close