CAZ UNIC în Teleorman. Un fost primar a transportat alegători la urne cu maşina ca să voteze împotriva soţiei sale

Pare de necrezut dar, în judeţul Teleorman, fostul primar din comuna Nenciuleşti, Sandu Vîlcu, a devenit adversarul numărul 1 pentru soţia cu care a trăit 25 de ani şi cu care are doi copii. Debarcat de ANI, pentru incompatibilitate, fostul edil şi-a trădat consoarta cu secretara primăriei, iar în ziua alegerilor locale aducea oameni la vot ci maşina ca să voteze împotriva mamei copiilor săi.

O situaţie aparte am întâlnit-o în comuna Nenciuleşti, acolo unde candidează Angela Vîlcu, din partea PNL şi Gheorghe Ivaşcu, viceprimarul comunei, din partea PSD. Până în anul 2015,  la conducerea primăriei s-a aflat Sandu Vîlcu, nimeni altul decât soţul Angelei. Acesta a fost declarat incompatibil de ANI, în anul 2013, fiind şi primar şi patron de firmă.

După ce s-a judecat cu ANI, Vîlcu a fost demis de prefect, dar cu o întârziere de doi ani. Cea care l-a ajutat să amâne debarcarea de la primărie este secretara instituţiei, care a tot întârziat trimiterea actelor către prefectură. Ulterior Angela avea să afle că secretara era, de fapt, amanta soţului ei. În cele din urmă, Vîlcu a devenit administrator public, un post pe care a candidat singur şi l-a câştigat.

Angela merge mai departe

FOTO: Candidata Angela Vîlcu şi Doiniţa Toma, vicepreşedinte al femeilor liberale din Teleorman
FOTO: Candidata Angela Vîlcu şi Doiniţa Toma, vicepreşedinte al femeilor liberale din Teleorman

Între timp, Angela a aflat de aventura bărbatului ei cu secretara şi  s-a hotărât să divorţeze dar şi să candideze. Având de partea sa fetele, femeia a devenit principalul opozant al „marionetei” fostului ei soţ,  viceprimarul Gheorghe Ivaşcu. Din momentul în care a aflat că şi-a depus candidatura, Sandu Vîlcu a început să o împroaşte cu noroi pe cea cu care a trăit peste 26 de ani şi care este mama copiilor săi.

În satul Părul Rotund, am dat nas în nas cu socrii Angelei care intraseră, împreună, în cabina de vot. „Puteţi să ne filmaţi. Ce, nu am voie să intru cu soţl meu în cabină dacă nu văd”, a spus, cu obidă, soacra Angelei. La ieşire, l-am văzut pe fostul primar care tocmai aducea alegătorii la urne cu bolidul din dotare. La câteva minute şi-a făcut apariţia şi un echipaj de poliţie care nici nu s-a uitat la el, dar nici la alegătorii aduşi de fostul primar.

Citeste mai mult