NewsStiri Locale

Alertă în spitalele din Teleorman.

Săpunul lichid MAXIL, contaminat microbian, interzis în unitățile sanitare

Săptămâna trecută, un bebeluș și un bolnav de cancer internați la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în șoc septic, din cauza unui săpun lichid folosit de personalul unității, care era contaminat masiv.

Suspiciunea de infecție cu bacteria Serratia a fost identificată la produsul ”săpun bacterian Maxil, iar în spitalele din întreaga țară s-a dat ordin ca acesta să nu mai fie folosit.

”Ca urmare a identificării la un spital a unei contaminări masive microbiene a săpunului bacterian Maxil, produs de SC Romchim România SRL, vă rugăm să informați unitățile sanitare să nu utilizeze acest produs biocid provenit din loturile 729, 409 și 225. Totodată, vă rugăm să ne informați urgent dacă apar astfel de cazuri la unitățile sanitare din județul Teleorman”, se arată în adresa trimisă de către ministerul Sănătății.

Conform declarației reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Teleorman, săpunul respectiv nu a fost folosit în nicio unitate sanitară din județ. Aceștia au mai precizat că produsul nu a fost achiziționat vreodată de către un spital din județul Teleorman.

Sursa:informatiateleormanului.net

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |