ACCIDENT GRAV la Valea Cireșului. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au ajuns miercuri la spital cu diverse traumatisme în urma unui accident de circulaţie produs pe D.J. 612, în localitatea Valea Cireșului. Aceştia se aflau într-un autoturism care a pierdut controlul și a părăsit partea carosabilă prin dreapta drumului, rupând  un stâlp de la rețeaua de electricitate, după care s-a răsturnat.

„În ziua de 28.03.2018, polițiștii din Videle au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza satului Valea Cireșului a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

În baza celor sesizate, s-a constituit echipa operativă din cadrul  Poliției Orașului Videle care s-a deplasat la fața locului unde au stabilit următoarele: În ziua de 28.03.2018, în timp ce un tânăr în vârstă de 19 ani din com. Botoroaga, sat Valea Cireșului, jud.Teleorman conducea un autoturism pe D.J. 612, în localitatea Valea Cireșului, din directia com.Mereni către com. Botoroaga, pe fondul lipsei de experiență și al neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă prin dreapta drumului, rupând  un stâlp de la rețeaua de electricitate, după care s-a răsturnat.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane din autoturism, toate din com.Botoroaga, sat Valea Cireșului, jud.Teleorman, acestea fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauza s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare. | Imaginile este proprietatea ExplozivNEWS24.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Pentru a putea fi folosite este nevoie de aprobarea scrisă a autorului. Orice preluare a conținutului se poate face doar cu citarea sursei și cu link către pagina.