Eveniment

Accident grav în comuna Purani. Un tânăr de 28 de ani a rămas încarcerat

Polițiștii din Videle au fost sesizați pintr-un apel 112 cu privire la faptul că pe raza satului Butești, comuna Siliștea, a avut loc un accident rutier soldat cu victimă.

În baza celor sesizate s-a constituit echipa operativă din cadrul Poliției oraș Videle care s-a deplasat la fața locului unde a constatat următoarele: În ziua de 04.11.2017, în timp ce un bărbat în vârstă de 28 de ani din Purani, sat Puranii de Sus, conducea un autoturism pe D.J. 503, în afara localității Butești, din direcția Butești-Purani, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, acroșând un pom și a ajuns în șanțul de pe partea stângă a direcției de deplasare, rămânând încarcerat în autoturism.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza leziunilor, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Informatiile si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. ExplozivNEWS24.ro nu este raspunzator pentru continutul lor

Ştiri pe aceeaşi temă |