Accident grav în Alexandria ! O maşină a intrat în plin într-un TIR.

Accidentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 23.50, pe Drumul european E70, în zona Vămii.

UPDATE: Trei persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu o semiremorcă. În seara zilei de miercuri, pe strada Dunării a avut loc un grav accident de circulaţie din cauza inconştienţei unui şofer beat. Astfel, şoferul de numai 21 de ani, după ce a consumat mai multe pahare de alcool s-a urcat la volan, iar în momentul în care a ajuns în zona Vama Alexandria, din Peco, a intrat în spatele unei semiremorci parcate, pe care ori nu a văzut-o deloc ori a văzut-o prea târziu, asta pentru că nu existau urme de frânare pe asfalt.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii teleormăneni care în urma testării cu aparatul alcooltest au constatat că şoferul era băut, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, care ar fi putut avea urmări mult mai grave, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, care deşi probabil cunoşteau starea bărbatului s-au urcat în maşina condusă de acesta.

Cele trei victime au fost transportate de urgenţă la spital unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale, iar şoferului i s-a reţinut permisul de conducere, i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge şi i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. scrie ziarulteleormanul.ro

Citeste mai mult

Stiri Teleorman

Stiri si informatii de ultima ora din Teleorman, Rosiori, Zimnicea, Turnu Magurele, Videle | Exclusivități și dezvaluiri incendiare. | Imaginile este proprietatea ExplozivNEWS24.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Pentru a putea fi folosite este nevoie de aprobarea scrisă a autorului. Orice preluare a conținutului se poate face doar cu citarea sursei și cu link către pagina.